Educatia civica

Desi traim vremuri in care informatia, la prima vedere, este mai usor de gasit ca niciodata, consider ca traim intr-o epoca a dezinformarii civice.  Una dintre virturile regimului politic in care traim este posibilitatea implicarii fiecaruia dintre noi in “bunul mers al societatii”, dar putini sunt cei care cunosc parghiile prin care isi pot aduce aportul acestui demers. Fac parte dintr-o generatie “post-decembrista” derutata civic care, inainte de a-si exercita drepturile, se lupta mai intai sa le descopere si sa le inteleaga substanta. Nu mi s-a negat niciodata vreun drept, dar nici nu am simtit vreodata ca statul roman a venit in intampinarea mea pentru a-mi arata posibilitatile pe care le am pentru a fi un bun cetatean. Rezultatul este deturnarea societatii romanesti de la drumul spre o societatea compacta catre o suma de indivizi cu interese proprii, care se lupta dupa regulile “selectiei naturale”.

Prin urmare, sunt dintre sustinatorii predarii Educatiei civice in licee. Este impropriu spus sustinator, deoarece inca nu am auzit vorbindu-se despre un astfel de demers.  “Cultura civica” (daca nu ma insel, asa se numeste materia) este predata in scoala generala unor copii care sunt prea mici pentru a intelege toate implicatiile civismului. In licee insa, cand majoritatea elevilor implinesc varsta majoratului, si deci capata capacitatea deplina a exercitiului drepturilor lor,  cultura lor civica este lasata pe mana televizoarelor sau a internetului. Acest lucru duce la deruta, la confuzie, si nu din reaua-credinta a institutiilor mass-media, ci din alte motive, pe care le veti regasi descrise mai jos. Se ajunge astfel la urmatoarele situatii:

Oamenii nu stiu ce aleg, de ce aleg. Astazi este o zi importanta pentru Romania, isi alege presedintele, dar oare cati dintre alegatori au cat de cat o idee despre prerogativele unui presedinte? Prin urmare, care sunt criteriile de selectie? Fara a da vreun nume, am auzit candidati facand promisiuni care depasesc competenta unui sef de stat. S-au facut promisiuni in numele Parlamentului, a Guvernului; de aici se sa inteleg ca renuntam la separatia puterilor in stat sau ca nici candidatii nu stiu prea bine ce presupune “fisa postului” unui presedinte? Sau oare ca se profita de naivitatea civica a populatiei tarii, care “ii crede pe cuvant”, indiferent de  ce li se pune pe tava angajamentelor asumate de candidati? Un astfel de lucru mi se pare inadmisibil.

Vin cu inca un exemplu electoral: nu am inteles nici pana astazi esenta campaniei electorale ce a avut loc pentru alegerea parlamentarilor. S-a dezinformat, consider, pe doua paliere: data fiind inovatia mai mult sau mai putin inspirata a votului uninominal, candidatii s-au comportat asemeni unor veritabili eligibili pentru functiile publice din administratia publica locala. Au insistat deci pe problemele colevtivitatilor locale. Si asta mai ales in zona rurala. Lucrul mi s-a parut cel putin ciudat. La televizor, confruntarea parlamentara s-a transformat intr-o veritabila campanie electorala pentru alegerea unui prim-ministru.  Da, era normal ca fiecare partid politic sa iasa in fata cu cate un lider de imagine – insa de aici pana la transformarea alegerilor parlamentare in niste alegeri pentru desemnarea viitorului prim-ministru mi se pare cale lunga. Putin “off topic”, ca sa ma exprim occidental. Da, acordarea votului de incredere pentru desemnarea facuta de presedinte este una din prerogativele sale, insa numai una din extrem de multe. Plus ca realitatea a si dovedit ca nici unul dintre cei aflati la dezbateri in acea perioada nu a devenit prim-ministru, aceasta fiind o alta discutie. Cu toate acestea am vrut sa spun ca o populatie dezinformata din punctul de vedere al functiilor pe care el au diferite institutii publice este usor de manipulat, de pacalit, acea campanie electorala ocolind esenta prerogativelor parlamentare, deturnandu-le spre niste posibile consecinte ale alegerii unor reprezentanti din diferite formatiuni politice colorate (pictate, mai bine spus) intr-un fel sau altul.

Depasind zona politica, ma intreb, cati tineri stiu despre ce inseamna societatea civila? Cati stiu despre lucrurile pe care le poate face un ONG pentru comunitatea in care traiesc (si mai ales despre posibilitatea de a avea initiativa legislativa printr-un astfel de instrument)? Cati isi doresc sa schimbe ceva din neregulile care ii inconjoara? Cati prefera sa plece in alta parte, unde lucrurile au fost cu grija puse la punct de catre cetateni cu constiinta civica din locurile respective, decat sa revitalizeze societatea in care traiesc? Nu am un raspuns. Insa nu ii condamn pe cei care isi doresc sa plece, deoarece nimeni nu le-a spus ca au sansa de a remedia problemele ce formeaza “mediul inconjurator”, si ca solutia se afla in mainile lor. Nimeni in liceu nu le-a pus in mana o Constitutie si, mai ales, nu le-a descifrat-o pentru a-i face sa inteleaga ca raspunsurie anumitor probleme se constituie din insusi atitudinea lor pro-activa, si nu numai reactiva, din punct de vedere civic.

Ca tot am vorbit de mediu: chiar ne asteptam ca cineva sa conserve protectia mediului daca nu este invatat, inca din scoala, de importanta acestuia? Oare “constiinta mediului” nu tine de educatie? Eu personal nu cred ca o generatie care invata ca defrisand iresponsabil isi scurteaza speranta de viata va mai fi indiferenta fata de astfel de gesturi.

In concluzie, sunt de parere ca inca din adolescenta cetatenii romani trebuie sa isi capete libertatea intelectuala. Avem libertate politica, au murit oameni pentru ea, insa fara a fi si liberi din punct de vedere moral si intelectual, suntem inca niste masini teleghidate. In acest sens, libertatea inseamna cunoastere. Un om care isi stie drepturile, care stie cum sa se implice in societatea in care traieste, care stie de ce pune o stampila intr-un patratel sau altul, este cu adevarat liber.

Cum sa dai din ras in plans

Presedintele Basescu isi termina mandatul, asa cum l-a inceput: cu lacrimi. Daca primele erau pentru “Stolo draga”, setul doi au fost starnite de o poezie scrisa de acesta pe cand era marinar.

Partea cea mai amuzanta a intamplarii, la prima vedere trista, este faptul ca seful statului si-a gasit sa planga in timpul emisiunii Divertis.

Nu vreau acum sa contest autenticitatea lacrimilor presedintelui. Daca ar fi venit din partea unei persoane fara antecedente lacrimogene, in momente cheie ale alegerilor, poate chiar m-ar fi emotionat momentul. Dar daca scena a fost premeditata, recitand o poezie scrisa de consilieri pe picior, intr-o emisiune de divertisment, umflandu-l plansul, atunci chiar ca s-a facut de rasul curcilor.

Va las sa savurati momentul.

Steve Jobs

O mica lectie de capitalism si modalitati de abordare a piedicilor vietii ce mi-a fost adusa la cunostinta pe cand eram cursant pentru Fundatia CODECS.

Acum am regasit-o. Concluziile le trageti singuri, dupa ce vizionati filmuletul.

Enjoy!

Cum sa vorbesti ca sa n-adormi…

Zilele acestea a facut inconjurul presei internationale intamplarea din timpul concertului Madonnei din Parcul Izvor, atunci cand aceasta a condamnat discriminarea tiganilor (prefer aceasta formula decat pe cea de “rrom”, care, desi este considerata “politically correct”, este mai putin riguroasa din pdv etimologic, fara nuante peiorative – de exemplu).

Acceptand faptul ca in fiecare stat exista un nivel minim de repulsie etnica fata de minoritati, in sensul ca nu cunosc vreun stat 100% liberal in care absolut toti cetatenii sa aiba pe deplin constiinta drepturilor omului, situatie aflata la granita inferioara a discriminarii, consider ca poporul roman se situeaza in aceiasi parametri.

Nu cred ca se poate vorbi de discriminare intr-un stat unde exista, printre altele, acea forma de “discriminare pozitiva” in care tiganii au locuri asigurate la liceele si universitatile din Romania beneficiind de o concurenta net scazuta la admiteri sau unde romanii lucreaza pentru angajatori apartinand acestei etnii. Sunt primiti in echipele sportive nationale si aplaudati atunci cand ne aduc cupe sau medalii si, nu in ultimul rand, unul dintre ei a fost chiar Presedintele Romaniei ani indelungati. Sunt medici, profesori sau muzicieni foarte buni (romanii umplu salile atunci cand concerteaza Damian Draghici cu orchestra sa). Se fac seriale legate de viata si cultura lor.

Cel mult, in anumite cazuri, acestia se discrimineaza singuri nelasandu-si copiii sa mearga la scoala sau obligandu-i sa cerseasca si inducandu-le un comportament violent inca de mici. Exista si astfel de cazuri. Se poate imputa autoritatilor faptul ca nu exista vreun program coerent de “luat cu arcanul” la scoala a acestora, insa situatia este aceeasi si pentru copiii romani proveniti din familii cu venituri infime care nu isi permit o educatie. Ignoranta fata de tineri este deci generala, nu are note discriminatorii. Voi lua doua exemple: un profesor universitar ne-a povestit cum ca, pentru a-si putea urma studiile, a fost nevoit sa fuga de acasa, deoarece ca tatal lui il batea cand spunea ca vrea sa invete; sau altcineva imi spunea despre o familie care facea o nunta in scara blocului, si ii era frica sa iasa sa ii roage sa dea muzica mai incet, de teama sa nu ii sparga casa – apropo de violenta. In aceste cazuri, cine pe cine discrimineaza? Sunt curios Madonna cum s-ar fi descurcat in situatiile astea.

Acestea fiind spuse, nu cred ca “discriminarile” anti-tiganesti au atins acele cote alarmante incat sa necesite interventia unei persoane publice, care toata viata nu a avut decat probleme de ordin muzical sau anatomic si care atunci cand a ajuns in Europa de Est s-a baricadat in hotel fara a simti nimic din pulsul acelei societati. Plus ca exprimarea de genul “am auzit ca…” nu isi gaseste locul atunci cand vrei sa iei atitudine in fata a 60.000 de oameni veniti pentru tine. Altceva ar fi fost daca ar fi condamnat un anume comportament cert, care a avut loc, nu o anume situatie de fapt care “i-a trecut pe la urechi”. Total ne-profesionist.

Prin urmare, risc sa spun ca si-a meritat reactia din plin. Ar fi trebuit sa ii dea de gandit faptul ca publicul roman chiar a apreciat prestatia trupei tiganesti adusa de ea pe scena, bucurandu-se de spectacol.

Prin urmare, recomandam divei secolului trecut sa fie mai atenta atunci cand aduce acuzatii atat de grave unui popor, pentru ca vorbele ei ne-au jignit pe toti gratuit.

Vi se pare ca toti acei oameni adunati in Piata Constitutiei huiduie sau agreseaza pe cineva?

Sirnaville – noroc cu artistii…

Acum ceva vreme anuntam pe acest blog festivalul Sirnaville. Intre timp acesta a si avut loc. Am participat la o singura zi din 3, respectiv prima, motiv pentru care subliniez inca de la inceput ca cele ce le voi spune se refera numai la o singura zi.

Daca artistii si-au facut treaba foarte foarte bine, asa cum ne si asteptam la majoritatea dintre ei, organizarea a lasat de dorit destul de mult din punctul meu de vedere.

In primul rand, promovarea nu stiu cat de bine a fost facuta, deoarece in prima zi prezenta a fost extrem de mica. Pe langa aceasta, jetoanele de consumatie si-au facut aparitia la cateva ore dupa deschiderea portilor fest-ului, cand deja toti aveam limbile pe’afara. WC-urile miroseau in ultimul hal, apa de la dusuri din a doua zi am inteles ca a pornit cu intarziere, au fost certuri publice intre organizatori si alte mici “bisnite” facute de voluntari cu biletele ce ar fi trebuit rupte.

Pe langa aceastea, la 3 noaptea microbuzul care trebuia sa ne duca in Bucuresti pe o parte dintre noi nu si-a mai facut aparitia, in definitiv din motive necunoscute, fiind nevoit sa astept pana la ora 5 pentru a fi transportat de catre unul dintre organizatori, cu masina personala. Putin rusinos.

Caldura mare, mancare foarte scumpa, fara locuri prea multe cu umbra, panouri de directie ce aratau, intr-o anumita portiune, un drum gresit care numai la “Sirna” nu ducea samd.

Un peste alta, o idee nu tocmai rea de festival dar cu foarte multe scapari organizatorice si noroc cu artistii…

Pe “frontul de Est” nimic nou…deocamdata

Tinerii moldoveni cred ca a sosit momentul sa gaureasca si ei steagul. Sunt contrazisi de batrani, de tinerii mituiti si de cei care nu doresc sa isi piarda pozitiile bune pe care le ocupa in timpul guvernarii comuniste. Cam acesta ar fi situatia vazuta de studentii basarabeni din Bucuresti. Isi doresc schimbarea, dar sunt sceptici.

Dupa ce acum cateva luni ne uitam la revoltele de la Chisinau la TV asa cum, probabil, se uitau francezii si nemtii la noi in ‘89, cetatenii moldoveni au sansa de a-si alege viitorul pe care si-l doresc. Asta daca depinde numai de ei, bineinteles.

Scopul meu nu este sa militez intr-o directie sau in alta. Atitudinea puterii insa din ultimele saptamani este insa revoltatoare. Seamana cu gesturile unui copil prostanac ce ii pune piedica unui coleg mai constiincios. Numai ca de data aceasta, piedica poarta cascheta.

Primarul Chisinaului scolit in Romania, eventualul viitor prim-ministru al republicii, Dorin Chirtoaca, a fost arestat in timpul unei intalniri electorale a opozitiei cu alegatorii. Motivul? A incalcat Codul Contraventional cu cateva minute, care interzicea ca astfel de intruniri sa depaseasca ora 22:00. Aceeasi soarta a avut-o si Vitali Salaru.

Presedintele Asociatiei Tinerilor Basarabeni, Dan Caranfil, a fost de asemenea retinut, pretextul fiind “deținerea unui computer personal, pe care era instalată versiunea nelicențiată a sistemului de operare Windows”.

Dupa aceste gesturi de o violenta puerila, astept cu interes rezultatele alegerilor de pe 29 iulie. Pentru ca, daca astfel de amenintari la siguranta propriei persoane nu ii determina pe moldoveni sa vina la vot si sa ia atitudine, inseamna ca au soarta pe care si-o merita.

Desi intre timp lucrurile au devenit mult mai serioase si pe alocuri chiar sangeroase, iata o poveste ceva mai veche si mai amuzanta:

Veniti la Sirnaville!

Anul acesta publicul roman face cunostinta cu un nou concept de festival – Sirnaville Arts & Crafts Festival.

Desi reclamele ne spun ca este greu sa gasesti un mix bun, am incredere ca organizatorii acestui eveniment vor dovedi contrariul.

In localitatea Sirna (undeva intre Bucuresti si Ploiesti), pe Aerodromul Aerofox, incepand de vineri 14 august si tinand tot week-endul, cei ce vin vor avea parte de muzica, workshop-uri diverse, teatru, si alte manifestari de arta contemporana.

Conceptul este inedit pentru publicul roman. Cei ce vor veni vor putea sta la cort avand conditii de camping foarte bune, baie – mancare tot tacamul, muzica va fi foarte diversa (The Mood, Blazzaj,  The Amsterdams, Suie Paparude, Aria urbana, Tony031R, Bully, Minus, Grimus si lista foarte lunga continua pe site-ul oficial de mai sus), va fi teatru, cinematograf in aer liber, zone de sport, distractii “aeriene”, ateliere de sculptura si pictura coordonate de Reflect Art si multe alte surprize.

Nu imi ramane decat sa ma bucur inca o data de diversitatea evenimentelor care se desfasoara cu o din ce in ce mai mare regularitate pe plaiurile mioritice, sperand insa sa aiba constanta occidentala.

Pe scurt, Sirnaville pare a avea toate ingredientele pentru un week-end al naibii de distractiv. Incercati cu incredere!

Cautam vocal

Pentru prima data ma folosesc de blog pentru a da un anunt. Asadar, eu impreuna cu 2 prieteni vrem sa ne reapucam de cantat, iar incercarea noastra temerara va fi completa numai in momentul in care ne vom gasi vocal.

Prin urmare, rog pe toti cei care citesc acest blog sa popularizeze anuntul, iar daca au cunostinta de cineva care ne-ar putea insoti sau ar fi chiar ei dispusi sa o faca sa lase un comment, ca apoi sa luam legatura in particular.

Ne propunem sa cantam alternative-indie music, sa ne simtim bine, sa facem coveruri si sa compunem. A, si ar fi minunat daca vocalul ar sti si putina chitara.

Astept raspunsuri de la voi!

Vama Veche – intre rock si coco jambo

Merg in vama din 2005. Timp de 4 ani de zile, schimbarile de infatisare ale acestei “statiuni” s-au tinut lant. Astazi ofera o imagine contradictorie, intriganta, “de ce”-ul stand pe buzele celor ce ii calca nisipul.

Incep prin a spune ca, in linii mari, este un loc unde ma simt in largul meu. Imi place sa imi beau dimineata (sau la pranz:P) cafeaua pe o masa de lemn, ascultand blues-ul sau jazz-ul matinal din Stuf, sa beau o bere pe plaja auzindu-se muzica rock in departare, sa stau intr-o camera curata si mica, fara pretentii, sa dansez seara pe nisip cu prietenii mei. Este locul placerilor simple. Sau cel putin era.

Astazi portretul vamii te plimba de la profunzime la superficialitate, de la simplitate la zorzon, de la traditie la noutate. Cafeaua din Stuf concureaza cu cafelele de 5 lei ce se vand in paharele de McDrive, hotelurile rasar intre vilele si corturi, bancomatele stau singhere intre “pirati” iar cocalarii (imi cer scuze pentru privirile fine ce vor citi aceste randuri) dau din buric pe “I Love Rock’N'Roll”. In ceea ce-i priveste pe acestia din urma, nu este problema mea stilul lor de viata, insa nu inteleg de ce vin intr-un loc unde stiu din start ca nu se vor simti in largul lor.

Vama pare sa nu se mai regaseasca, sa traga cu dintii de un specific care incepe sa se piarda. Nu judec daca este bine sau rau, schimbarile sunt normale, pentru ca si noi suntem altii. Inteleg ca “boemia exagerata” a deceniilor trecute nu se mai potriveste locurilor, pentru ca nici noi nu mai suntem o generatie hippie. Si eu prefer sa stau intr-o casuta de lemn cu minimum de conditii decat sa stau la cort. Dar nu la hotel de 3 stele, nu ascultand muzica populara de la balcon de parca ar fi nunta.

Imi doresc ca Vama Veche sa isi gaseasca drumul spre a deveni etalonul de bun gust al generatiei mele, nu neaparat al celor trecute, si nici al celor viitoare pentru ca, egoist vorbind, nu mi-ar mai aduce nici un folos. Deocamdata, desi am spus ca nu cred ca exista alt loc pe litoralul romanaesc in care sa ma regasesc intr-o proportie atat de mare, in afara de vama, sunt unele momente in care ma intreb ce caut acolo.

Cum se alege un presedinte

Vine toamna cu pasi repezi. Odata cu aceasta, va trebui sa alegem un presedinte care sa ne reprezinte vreme de 5 ani. Acest gand ma ingrozeste. Pentru ca experienta ne arata ca romanul voteaza fara criterii.

Presedintele este o imagine. Pe plan politic, este persoana cu care un stat se confunda. Din acest motiv, oamenii tind sa voteze tot o imagine, un tablou care li se pare mai bine conturat, mai placut la privire. Asa au castigat simtul umorului al lui Basescu, charm-ul lui Sarkozy, tineretea lui Obama. Castiga in felul acesta cel care ofera omului o imagine de om stabil, la casa lui, un om cu simtul umorului si/sau elegant in exprimare, eventual si cu un aspect fizic placut. De ce toate acestea? Pentru ca, in special pentru un anumit segment de varsta, televiziunea este principalul canal electoral. De exemplu, Franklin D. Roosevelt probabil ca nu ar mai fi castigat 3 mandate prezidentiale daca televizorul ar fi fost mai popular printre americani la vremea respectiva. La momentul alegerilor, un procent foarte mic din populatia americana stia ca acesta este paralizat. Aceasta pentru ca aparatiile lui publice nu erau foarte multe, iar putini oameni isi dadeau seama de asta vazandu-l la tribuna, radioul reprezentand contactul sau cu americanii. Stiu, irelevant din punct de vedere al competentei, prin ”new deal’ a schimbat istoria Americii, insa relevant din punct de vedere al criteriului vizual-estetic al alegatorilor.

Se observa insa si o schimbare a canalelor de campanie. Specialisti in comunicare au demonstrat faptul ca Obama a reusit sa castige alegerile in special prin intermediul YouTube. Pentru ca tinerii nu se mai uita la televizor, sunt dependenti de internet, astfel incat cea mai buna solutie de a ajunge in fata ochilor lor este de a patrunde in calculatorul personal al fiecaruia.

Uitam deci ca presedintele este cel care reprezinta statul in fata anumitor organizatii internationale, ca el este pilonul apolitic ce trebuie sa vegheze la buna functionare a administratiei, de rolurile sale mici, ce-i drept, dar decisive din pdv legislativ.

Reteta succesului este mutata din interior spre exterior. De la esenta la suprafata, la superficial.

Presedintele modern este o persoana cu notorietate pe internet, pentru deliciul tinerilor, cu un aspect placut, eventual un mic playboy dar nu exagerat pentru a fi placut si persoanelor in varsta care apreciaza familistii, un bun actor, cu zambetul la locul lui mereu si cu un discurs nu foarte greu, nici prea naiv, suficient cat mesajul lui sa fie clar si, de ce nu, cateodata amuzant.